O văduvă săracă avea un fecior vesel și viteaz. Tot satu-l iubea pe Sandino, că aşa-l chema pe băiat, numai mătuşa lui nu-l iubea. Veţi întreba de ce. Păi pentru că nu iubea pe nimeni, în afara ei însăşi. Locuia undeva departe, dincolo de sat, pe drumul ce ducea către pădure.
Odată, maică-sa l-a rugat pe Sandino să se ducă în junglă după vreascuri și i-a dat pentru drum trei covrigi. Ajungând în pădure, Sandino s-a aşezat la umbra unui ficus bătrân de o sută de ani. Nu ştia, fireşte, că într-o scorbură a ficusului locuiau trei draci de pădure, fricoşi cum nu se mai află.
Şi-a amintit băiatul că maică-sa îi dăduse trei covrigi pentru drum şi-a spus cu glas tare:
— Of, ce foame mi-e! Am să mănânc doi acu’, iar pe-al treilea îl dau eu gata mai încolo…
Auzindu-i vorbele, au ieşit dracii cei fricoşi din scorburi şi s-au zvârlit la picioarele băiatului.
— Nu ne mânca, nu ne mânca! Vrei să-ţi dăruim o ceaşcă dintr-o nucă de cocos?
— Am eu ceaşca mea acasă — a spus Sandino.
— Da, dar vezi că asta nu-i o ceaşcă aşa ca toate celelalte — au prins a-l lămuri dracii. E o ceaşcă fermecată. Numai să te gândeşti la o mâncare şi mâncarea se şi iveşte în ceaşca fermecată.
— Atunci se schimbă lucrurile — a spus băiatul şi, luând ceaşca, s-a îndreptat către casă.
A străbătut el o jumătate de drum şi s-a aflat înaintea bordeiului mătuşii. Văzând ea ceaşca în mânile băiatului, a început a-l dondăni:
— Prostule! Ce te cari din pădure cu ceaşca asta? Oare maică-ta n-are ceaşcă de lemn?
— Nu-i o ceaşcă aşa ca toate celelalte, e fermecată — a lămurit-o băiatul şi i-a povestit tot ce se petrecuse în pădure.
— O, fecior al sorei mele — a grăit cu blândeţe femeia cea vicleană. Nu departe de bordeiul meu hoinăreşte un tigru. Până nu se crapă de zi, nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul.
Om povesti ]ndată ce-a mai fost.
Cum a adormit Sandino, cum i-a ascuns femeia ceaşca fermecată şi-a pus în locul ei una de rând. Dimineaţa băiatul i-a mulţumit mătuşii pentru găzduire, a luat ceaşca şi s-a grăbit către casă.
— Unde-s vreascurile? a întrebat mama, dacă băiatul a ajuns acasă. Oare cum să-ţi fierb orezul fără uscături?
— De azi înainte nu mai e nevoie să te îngrijeşti de mâncare — a grăit Sandino şl i-a povestit tot ce se petrecuse în pădure.
— Ah, tare-aş vrea să gust un pic de krupuk — a spus mama.
— Înalţă capacul ceştii fermecate şi ai să găseşti în ea și krupuk, și ketupat — a zis mândru Sandino.
Mama a privit de zor în ceaşcă și-a vorbit cu supărare:
— Nu văd nimic! Îti baţi joc de mine! Dar să ştii că, dacă nu aduci uscaturi, mâine îţi mănânci orezul nefiert…
A doua zi s-a dus iarăși Sandino după uscături. Numai ce s-a apropiat de ficus, că a și dat cu ochii de bârlogul unui iepure. Din bârlog îl priveau trei iepuraşi.
— Tii, ce noroc! a strigat băiatul. Îndată-i prind și-i frig pe jeratic pe tustrei! Așa prânz mai zic și eu!
— Vrea să ne frigă! s-au speriat dracii. Degrabă au ţâșnit din scorbură și-au prins a-l ruga: Nu ne ucide, nu ne ucide! Iacă, ţine biciul ăsta fermecat. Pocneşti din el şi-o cireadă de bivoli ţi se iveşte înainte.
Atât s-a bucurat Sandino de noul dar, încât a uitat cu totul de vreascuri. Luând biciul, a pornit spre casă. Dacă a ajuns în dreptul bordeiului mătuşă-si, femeia cea haină a început a striga din nou la el:
— Prostule! Ce nevoie ai de bici, când n-ai nici bivol, nici măgar!
I-a mărturisit băiatul tot ce se petrecuse în pădure. Atunci vicleana i-a spus cu blândeţe:
— O, fecior al surorii mele, niște urşi cumpliţi dau târcoale-n jurul casei mele. Până nu se crapă de zi nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul!
A rămas băiatul să doarmă la mătuşa lui. Şi, cum a adormit, cum i-a luat femeia biciul fermecat şi i l-a schimbat pe unul de rând.
Dimineaţa a pus Sandina mâna pe bici, şi-a luat rămas bun de la mătuşă și-a pornit către casă.
Dacă l-a văzut venind din nou fără uscături, i-a spus maică-sa cu supărare:
— Tare eşti leneş! Iar te-ai întors cu mâinile goale!
Băiatul a răspuns:
— Bucură-te, că de azi înainte sărăcia o să uite drumul către coliba noastră! Îndată oi pocni din biciul fermecat şi-om avea şi noi bivolii noştri.
Grăind aşa, a pocnit băiatul din bici, dar nu s-a petrecut nicio minune. Nu s-a ivit nici picior de bivol.
— Iar m-ai minţit! a strigat mama. Du-te după uscături!
Din nou s-a dus băiatul în pădure. Ajungând până-n dreptul ficusului, a zărit în iarbă trei fragi şi-a zis:
— Sunt numai trei şi nu ştiu cum e mai bine: să-i mănânc deodată sau pe rând?
Auzind una ca asta, iar au ieşit dracii din scorbură şi i-au întins băiatului o funie.
— Na, ia-o, numai nu ne mânca!
— Ce să fac cu funia voastră? Am funia mea, pentru uscături — le-a răspuns băiatul.
— Da, dar asta nu-i o funie ca toate funiile, e fermecată — au început a-i spune dracii. Ţie nu-ţi face niciun rău, dar pe oricine se atinge de ea ți-l leagă, pe loc, fedeleş…
Înfăşurându-şi funia fermecată în jurul trupului, a adunat Sandino o legătură de vreascuri şi-a făcut cale-ntoarsă. Când a ajuns în dreptul bordeiului mătuşă-si, femela l-a văzut şi şi-a zis: “Băiatul a priceput, pesemne, că i-am luat darurile dracilor de pădure. Trebuie să scap de el!” Şi i-a vorbit cu nespusă blândeţe:
— O, fecior al surorii mele, un elefant turbat se-nvârte în jurul casei mele. Până nu se crapă de zi nu-ţi îngădui să-mi părăseşti bordeiul!
A mers Sandino la mătuşa lui, şi-a pus funia fermecată sub cap şi-a adormit buştean.
Femeia cea nemiloasă şi-a pus în gând să-l lege cu funia şi, aşa somnoros, să-l zvârle pradă fiarelor pădurii. “Nu va trebui să pierd nicio frânghie — s-a bucurat răufăcătoarea. Iacă ce funie groasă are sub cap!”
Dar numai ce s-a atins de funia fermecată, că-ntr-o clipă s-a şi pomenit legată fedeleş.
Toată noaptea s-a străduit să scape din lațurile funiei fermecate, cu cât se zbătea însă mai mult cu atât mai vârtos o strângea funia dracilor de pădure.
Când s-a trezit şi şi-a văzut mătuşa legată, îndată a bănuit băiatul cine-i furase ceaşca şi biciul.
— Of, fecior al dragii mele surori, o, nepot iubit — s-a văicărit femeia — dezleagă-mă, rogu-te…
I-a răspuns băiatul:
— Până n-ai să-mi spui unde mi-e ceașca şi biciul, tot legată ai să stai.
A fost nevoită hoţomana să-i înapoieze băiatului darurile dracilor de pădure.
Mulţumit, Sandino a dezlegat-o pe mătuşă-sa, și-a ridicat în spinare legătura de vreascuri şi-a pornit-o către casă. Acolo, tristă, îl aştepta mama.
— Ai adus tu uscături, dar nu mai am niciun bob de orez în casă. Cu ce să fac demâncare? a întrebat mama.
— O să avem mâncare, şi ce mâncare! a spus băiatul, gândindu-se la krupuk şi la ketupat, la tebu la kui-kuă şi la manisan.
Când Sandino a ridicat de astă dată capacul, a văzut mama că ceaşca era plină de tot soiul de bunătăţi.
— Stai, că încă nu-i tot! a spus băiatul, pocnind din biciul fermecat.
Şi s-a-ntâmplat aşa cum îi făgăduiseră dracii: cât ai clipi, bătătura văduvei s-a umplut de bivoli.
Straşnic au trăit de atunci mama şi feciorul ei! Şi toti trăiau bine-n jurul lor. Sărmanul îşi putea potoli întotdeauna foamea în pragul colibei lui Sandino, ba primea şi un bivol, să-şi are peticul de pământ.
Odată. nemilosul stăpân al acelor locuri, prinţul Kaiman, a trecut pe lângă coliba lui Sandino. Când a văzut mulţimea bivolilor arătoşi din bătătură, s-a mâniat prinţul şi-a strigat:
— Hei, slugi! Prindeţi băiatul şi-l zvârliţi în temniţă! Sărăntocul ăsta mi-a furat bivolii!
S-au năpustit slujitorii asupra băiatului, dar Sandino i-a atins cu funia și oamenii prinţului s-au pomenit legaţi fedeleş. S-a repezit prinţul în ajutorul slujitorilor, dar numai ce s-a atins de funie că s-a pomenit cetluit întocmai ca oamenii lui.
Atunci l-a legat Sandino pe prinţ şi pe slujitori de cozile bivolilor, iar bivolii, târându-i pe pământ, i-au scos departe, dincolo de sat.
Şi nimeni nu i-a mai văzut nici pe prinţ, nici pe slujitori. Se vede treaba că bivolii i-au târât ăn junglă şi că acolo și-au aflat sfârşitul.
Sandino însă a trăit o sută de ani şi toți vecinii i-au slăvit bunătatea. Dar când a murit, au pierit pentru totdeauna din coliba lui şi darurile fermecate ale fricoşilor draci de pădure.
*krupuk — mâncare naţională din făină și crevetee uscate.
**ketupat — mâncare națională din frunze umplute cu orez.
***tebu — trestie de zahăr.
****kui-kuă — un fel de cozonak.
*****manisan — dulceață.