A fost odată un om care se numea Gobborn Înțeleptul și care avea un fiu pe nume Jack.
Într-o zi el și-a trimis fiul să vândă o piele de oaie:
— Vinde-o și adu-mi înapoi pielea, dar și cât ai primit pe ea.
Jack a plecat să împlinească dorința tatălui, dar nu a găsit pe nimeni care să-i lase și pielea și să-i ofere și prețul cerut pe ea. Așa că s-a întors acasă foarte descurajat.
Dar Gobborn Înțeleptul i-a spus:
— Nu-i nimic, trebuie să mai încerci și mâine.
Așa că Jack a încercat din nou, dar nimeni nu avea chef să cumpere pielea în acele condiții.
Când s-a întors acasă, tatăl i-a spus din nou:
— Trebuie să te duci să-ţi încerci norocul și mâine.
A treia zi părea că se va întâmpla ceea ce se întâmplase și în primele două zile. Jack era gata să nu se mai întoarcă acasă deloc pentru că tatăl lui s-ar fi putut supăra foarte tare. Dar, cum ajunsese la un pod, se aplecă peste parapet, gândindu-se la necazul lui și mai ales la faptul că ar fi o prostie să fugă de acasă. În același timp, nu știa cum să facă să iasă din încurcătură. Tocmai atunci însă, zări o fată care spăla rufe în râu. Ea ridică privirea către el și spuse:
— Dacă nu te supără, te-aș întreba de ce ești așa de necăjit ?
— Tatăl meu mi-a dat această piele pe care eu trebuie să o duc înapoi acasă, dar în același timp, să-i duc și banii pe care-i iau din vânzare.
— Asta-i tot ? Adu-mi-o aici și îndată se va rezolva totul.
Fata spălă pielea. În râu, îi scoase lâna, i-o plăti și-i dădu să ducă înapoi pielea.
Tatăl a fost foarte mulțumit și i-a zis lui Jack:
— Asta zic și eu femeie deșteaptă. Ţi-ar fi bună de nevastă. Crezi că ai mai putea să-i vorbești ?
Jack s-a gândit că nu i-ar fi greu, așa că tatăl lui i-a cerut să se ducă la pod, să vadă dacă fata mai era acolo și s-o invite să ia ceaiul cu ei.
Și fiți siguri că Jack a zărit-o și i-a spus de dorința tatălui lui de a o cunoaște și că le-ar face plăcere să bea un ceai cu ei.
Fata i-a mulțumit cu multă căldură și i-a promis că va veni în ziua următoare, pentru că în acel moment avea prea multă treabă de făcut.
— Cu atât mai bine, a spus Jack. Voi avea timp să mă pregătesc.
Așa că, atunci când fata a venit, Gobborn Înțeleptul și-a dat seama ce deșteaptă este și a întrebat-o dacă ar vrea să se mărite cu Jack. Ea a spus „da” și astfel cei doi s-au căsătorit.
Nu la mult timp după aceea, tatăl i-a spus lui Jack să vină cu el și să construiască un castel cum nu s-a mai văzut, întrucât un rege dorea să-i întreacă pe toți ceilalți cu minunatul lui castel.
Și cum mergeau ei să pună piatra de fundație, Gobborn Înțeleptul i-a spus lui Jack:
— Nu poți să-mi scurtezi drumul ?
Jack, uitându-se în față și văzând că înainte li se întinde un drum lung, spuse:
— Nu văd, tată, cum aș putea să tai o bucată din el ca să-l scurtez.
— Nu-mi ești de nici un folos, așa că mai bine întoarce-te acasă.
Așa că sărmanul Jack s-a întors și când a intrat în casă, soția i-a zis:
— Ei, cum de te-ai întors acasă singur ? Jack i-a spus ce i-a cerut tatăl lui și ce răspuns i-a dat.
— Nerodule, i-a spus isteața lui soție, dacă i-ai fi spus o poveste i-ai fi scurtat drumul. Acum ascultă povestea pe care am să ți-o spun și, după aceasta, du-te și ajunge-l din urmă pe Gobborn Înțeleptul și începe să i-o spui imediat. Lui îi va place să o asculte și când o vei termina voi veți fi ajuns deja la locul pietrei de fundație.
Așa că Jack a asudat din greu până ce l-a ajuns pe tatăl său. Gobborn Înţeleptul n-a scos o vorbă așa că Jack și-a început povestea scurtând în felul acesta drumul, după cum îl învăţase soţia lui.
Cînd au ajuns la capătul drumului, au început să con struiască castelul care urma să depășească în strălucire pe toate celelalte. Soţia lui Jack îi sfătuise să fie prietenoși cu lucrătorii și toţi slujitorii și ei așa au făcut, spunând de fiecare dată când veneau și plecau „Bună dimineaţa” și „Bună ziua”.
Acum, la sfârșitul celei de a douăsprezecea luni, Gobborn, omul înţelept, terminase de construit un castel așa de minunat, încât mii de oameni s-au adunat să-l admire.
Şi atunci regele a grăit:
— Castelul este gata. Mă voi întoarce mâine să vă plătesc pe toţi.
— Mai am de terminat doar tavanul încăperii de la etaj, a spus Gobborn, și după aceasta nu mai am nimic de făcut.
Dar, după ce regele a plecat, menajera a trimis după Gobborn și Jack și le-a spus că de mult căuta momentul să-i avertizeze că regelui îi era teamă că ei își vor pune măiestria și în slujba altui rege, construind un castel tot atât de minunat, așa că Măria Sa intenţiona să le ia vieţile chiar a doua zi. Gobborn i-a spus lui Jack să nu se sperie pentru că totul se va termina cu bine.
Cînd regele s-a întors, Gobborn i-a spus că nu a reușit să termine tavanul din cauză că-și lăsase o unealtă acasă și că trebuie să-l trimită pe Jack după ea.
— Nu, nu, spuse regele, n-ar putea să facă lucrul acesta unul din oamenii mei ?
— Nu, pentru că nu vor fi înţeleși, a spus Gobborn Înţeleptul, dar Jack poate să-mi facă serviciul acesta.
— Tu și fiul tău trebuie să rămâneţi aici. Dar ce-ar fi dacă l-aș trimite pe fiul meu ? zise regele.
— Așa da.
Așa că Gobborn a trimis, prin fiul regelui, un mesaj către soţia lui Jack care suna așa: ,,Dă-i și îngrămădit și drept”.
Şi cum în peretele casei lui Gobborn era o gaură mică, destul de sus, la care soţia lui Jack încerca în zadar să ajungă, întinzându-se peste un cufăr în căutarea uneltei numite „îngrămădit și drept”, ea l-a rugat pe fiul regelui s-o ajute pentru că braţele lui erau mai lungi.
Dar când el s-a întins peste cufăr, ea l-a prins de călcâie și l-a aruncat în el și apoi l-a închis. Așa că el stătea și „îngrămădit și drept”.
Apoi, prinţul a cerut pană și hârtie și ea i le-a dat bucuroasă, dar afară nu l-a lăsat pentru că ea făcuse două găuri în cufăr și el putea prea bine să respire și pe acolo.
Cînd a sosit scrisoarea prin care prinţul îi scria regelui că el va fi eliberat când Gobborn și Jack se vor afla în siguranţă acasă, regele și-a dat seama că trebuie să încheie socotelile cu construcţia și să-i lase să plece.
La plecare Gobborn a spus:
— Acum că Jack și-a terminat treaba va începe să construiască un castel pentru înțeleapta lui soție cu mult mai frumos decât al regelui. Și, într-adevăr, așa a și făcut și au trăit acolo fericiți până la adânci bătrâneți.