Toate astea s-au petrecut de mult, și de-atunci multe s-au uitat. Dar, iacă, cei din orașul Iunian își amintesc încă și azi de povestea asta. Străbunicii le-au povestit-o urmașilor, bunicii – părinților, părinții – copiilor, iar noi v-o povestim vouă.
Cică a venit odată în orașul Iunian un zaraf care și-a deschis o casă de schimb. I-au mers bine treburile. Zi de zi se-mbogățea și se îngrășa. Și nu-i de mirare că toți cei care ieșeau din banca lui plecau înșelați: pe unu-l fura la cântar, altuia nu-i înapoia zălogul.
Lângă zaraf locuia un hamal. Și-a pus în minte hamalul să-l dezvețe pe zaraf de înșelătorii. Mult s-a gândit cum să-l pedepsească, dar până la urmă a aflat.
Ascultați numai:
Stătea într-un rând zaraful în banca lui și-și socotea câștigul. Auzi deodată clopoțelul sunând la ușă și un om intră. Se plecă în fața zarafului, scoase din buzunar o legăturică și o desfăcu. Zaraful văzu în mâna celui ce intrase o bucată de aur.
— Cât vrei pe ea? întrebă necinstitul.
Îi sclipeau ochii și nu-și putea desprinde privirile hulpave de pe bucata de aur.
— Nu vreau prea mult, răspunse omul, doar o sută de iuani1.
A luat zaraful bucata de aur și-a zvârlit-o pe cântar.
— Toată bucata n-are decât cincizeci de uncii, ia cincizeci de iuani!
— Domnul se înșeală, spuse hamalul. Bucata are șaizeci de uncii și vreau pentru toată bucata o sută de iuani.
— Măi, mișelule! a răcnit zaraful. Ai furat bucata asta de aur! Are numai cincizeci de uncii. Ia cincizeci de iuani sau șterge-o, că de nu chem paznicii!
— Nu-i bucata mea de aur, a grăit hamalul. Un prieten bolnav m-a rugat s-o vând. Să scrie domnul pe-o hârtie că bucata atârnă cincizeci de uncii, și-atunci o las la cincizeci de iuani.
Bucuros, a scris zaraful și i-a dat hamalului hârtia. Îndată ce ușa s-a închis în urma hamalului, și-a mângâiat zaraful obrajii și-a prins a chicoti. Și cum să nu râdă de sărăntocul cel prost și fricos! Vezi că bucata cântărea șaizeci de uncii și făcea cu mult mai mult.
Judecând așa, a scos înșelătorul din sertar un cuțit, pentru a zgâria bucata și a se desfăta de strălucirea aurului. Și-a pus ochelarii și și-a dus aurul la ochi.
Și deodată au început a-i tremura mâinile, obrajii i s-au învinețit, iar ochelarii i-au sărit de pe nas și s-au făcut țăndări. Dar zaraful vedea acu’ și fără ochelari că nu cumpărase decât un metal lipsit de preț.
Tii, ce s-a mai supărat înșelătorul! Vezi, de mult se știe că mincinoșii își ies din fire când cineva îi păcălește la rândul lor.
A dat fuga zaraful și l-a ajuns din urmă pe hamal. L-a apucat de guler și-a prins a-i cere banii îndărăt. Dar săracul l-a îmbrâncit și, fără a se sinchisi de el, a intrat în fanza lui. Zadarnic se zbătea ca un turbat zaraful la ușa fanzei, zadarnic suduia, blestema, ocăra și amenința, hamalul nici că-i răspundea.
Atunci a alergat neguțătorul cât a putut de repede la un judecător prieten și i-a povestit cum îl păcălise hamalul.
În dimineața următoare săracul se și afla înaintea judecătorului mânios. Judecătorul ținea bucata de aur fals în mână.
— Cum ai îndrăznit să-nșeli un om cinstit? l-a întrebat cu mare mânie judecătorul. Ți s-a urât, pesemne, să-ți porți capul pe umeri? Hai?
— Preaînțelepte domn, a răspuns hamalul, bucata asta nu-i a mea. Eu i-am vândut zarafului o bucată de aur, dar dumneavoastră țineți în mână o bucată de aramă.
— Ah, câine fără neam! a răcnit judecătorul. O sută de lovituri te așteaptă dacă nu dovedești adevărul spuselor tale!
Și făcu semn să se aducă bețele de bambus.
— O, stăpâne preadrept, a spus hamalul, nimic mai lesne! Poruncește să se cântărească bucata de aramă și te vei încredința că zaraful minte, în vreme ce eu sunt un om cinstit.
A pus judecătorul bucata de aramă pe cântar.
— Șaizeci de uncii, a grăit el, privind greutățile.
— Iar bucata mea a tras doar cincizeci de uncii. Așa a scris cu mâna lui și zaraful, aici, pe hârtie. Oare nu-i limpede, preamilostive domn, că neguțătorul ți-a arătat o cu totul altă bucată și nu pe cea cumpărată de la mine?
A fost nevoit judecătorul să-l lase pe hamal să plece acasă. În curând s-a mutat din Iunian și zaraful, pentru că toți oamenii râdeau întâlnindu-l, iar copiii alergau după el arătându-l cu degetul și strigând:
— Înșelătorul pedepsit! Înșelătorul pedepsit!
în românește de Vladimir Colin și R. Maier
Povești nemuritoare nr. 4, Editura Ion Creangă, București, 1970
1 Iuan – monedă din China.