O rândunică a poposit odată pe malul unui râu plin de salcii și iarbă verde. Cip-cirip-cip-cip-cip, cânta ea veselă, fluturând din aripi.
De cealaltă parte a râului, o turturică își învăța puii: Gu-gu-gu! Gu-gu-gu! să cânte.
Auzind-o, rândunica s-a făcut foc și pară.
— Turturică proastă, îndrăznești să cânți în fața mea? Nu știi cine sunt eu?
Abia spuse aceste cuvinte că din iarbă sări o broască și zise:
— Am auzit vorbele tale pline de venin. Ești bună de gură!
— Desigur. Din miile de păsări, câte se află pe lume, e vreuna mai pricepută la vorbă decât mine și mai proastă decât turturica?
Broasca râse cu poftă, apoi glăsui:
— Cine spune că-i prost nu e tocmai prost și cine spune că-i priceput nu e chiar așa de priceput.
Rândunica, plină de mânie, se sumeți la ea:
— Dacă n-ar fi munții, cum ai ști care sunt câmpiile? Mai bine cheamă turturica să mă iau la întrecere cu ea!
— E mai bine așa! zise broasca.
Și trecând râul, întrebă turturica dacă vrea să se ia la întrecere cu rândunica. Turturica primi și veni și ea pe malul celălalt.
— Ei, în ce fel vreți să vă întreceți? le întrebă atunci broasca.
Fără să aștepte părerea turturicii, rândunica zise în grabă:
— Să vedem care dintre noi vorbește mai repede. Broască dragă, tu ai să ne fii judecător. Cea care termină mai întâi de numărat până la zece va fi declarată deșteaptă, iar cea care va termina la urmă, va rămâne proastă.
Turturica încuviință.
Deci ambele părți fiind de acord, broasca dădu semnalul.
Rândunica înclină capul, deschise larg ciocul și numără pe nerăsuflate: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10.
La rându-i, turturica întinse gâtlejul, deschise ciocul și începu să numere pe îndelete: 2 5, 2 5, 2 5, 2 5.
Auzind-o, broasca izbucni în hohote de râs:
— Rândunico, ține-ți gura, vorbăreațo! În timp ce tu ai numărat abia până la 8, turturica a și ajuns la 40!
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967