Odinioară iepurele și leul trăiau laolaltă. Cu toate că erau vecini, leul era foarte îngâmfat și tot timpul se lăuda că este puternic, disprețuia pe iepure, îl ocăra adesea și îl speria. Iepurele nu-l mai putea înghiți și atunci s-a gândit să se răzbune, zicându-i:
— Am întâlnit undeva un animal la fel ca tine, care mi-a spus: „Dacă este vreun animal mai curajos ca mine, cheamă-l să vină să ne luăm la întrecere, și dacă nu îndrăznește, atunci să mi se supună și să mă slujească”.
Aceste vorbe ar fi supărat pe oricine. Leul l-a întrebat pe iepure:
— Nu i-ai vorbit despre mine?
Iepurele i-a răspuns:
— Dacă nu-i pomeneam despre tine era mai bine. Mi-a vorbit de sus, a spus multe vorbe urâte și printre altele că nu te-ar lua nici ca slujitor.
Leul s-a înfuriat și-a întrebat în grabă:
— Unde-l găsesc?
Iepurele l-a dus pe leu dincolo de munte, apoi i-a arătat o fântână adâncă și i-a zis:
— Acolo este.
Leul a mers la fântână, s-a uitat mânios înăuntru și deodată a văzut că dușmanul seamănă leit cu el, are ochii holbați de furie. Leul a urlat o dată și dușmanul a urlat asemenea. Leului, de mânie, i s-a ridicat părul măciucă și dușmanului la fel. Leul își rânjea colții, cu labele îl amenința pe dușman, iar celălalt îl maimuțărea.
Nemaiputându-și stăpâni mânia, leul s-a săltat o dată și a sărit cu toată puterea în fântână.
Și astfel îngâmfatul a căzut în fântână și s-a înecat.
repovestire de Li Iu-Giu și Olga Stratulat
Povești nemuritoare nr. 8, Editura Ion Creangă, București, 1974